Cum sa alegem sacoul potrivit

Există câteva detalii care pot face ca o ținută să arate bine sau nu chiar și pentru un necunoscător.  Aceste detalii sunt esențiale și pot desemna ținuta ca fiind una de succes, sau una ruinată.

Cel mai important criteriu este croiala, element ce descrie alura ținutei. Este foarte important ca un sacou să fie croit pe dimensiunile perfecte. În cazul în care nu optați pentru cele făcute la croitor, căutați ca măsurile să vă vină perfect în 3 zone importante: umeri (astfel sacoul nu trebuie să fie nici prea îngust nici prea lat în umeri), gât (sacoul trebuie să se așeze perfect pe forma gâtului și să nu formeze cute sau goluri) și abdomen (sacourile trebuie să fie cambrate pe lățimea abdomenului în cazul celor slim fit).

Un alt criteriu important este gulerul, care  trebuie luat în considerare atât în cazul cămășii, cât și al sacoului. Este important de știut faptul că gulerul sacoului trebuie să înceapă acolo unde se termină gulerul și nu să fie suprapus peste gulerul cămășii. De asemenea, colțurile gulerului trebuie să stea sub reverul sacoului. În cazul acesta, cele mai recomandate cămăși sunt cele wide-collar, al căror guler sunt îndeajuns de late încât să ajungă sub reverul sacoului. Este interzisă purtarea gulerului cămășii peste reverul sacoului.

 Mânecile trebuie să ajungă mereu până la încheietură și nu fie mai lungi sau mai scurte. Ordinea în care trebuie să se desfășoare articolele vestimentare pe încheietură este, în ordine, ceas sau brățară, cămașă, sacou și palton.

Și nu în ultimul rând, este foarte importantă lungimea sacoului. Acesta trebuie să acopere fesele și este de preferat o croială cu două fente în spate ce oferă mai multă mobilitate și ajută la păstrarea ținutei în cazul aplecărilor.

Advertisements

Asortarea cravatei si a batistei de buzunar

Pentru a alcătui o ținută clasică perfect pusă la punct, este important ca toate detaliile să fie perfecte. Un detaliu foarte important este integrarea cravatei și a batistei de buzunar în ținuta propusă. Un prim aspect ce trebuie evitat este purtarea unei cravate și a unei batiste din același material. Un alt criteriu demn de luat în considerare este combinația de culori. Dacă nu ești sigur de o anumită combinație de culori, poți merge la sigur prin alegerea unei batiste de buzunar clasice, de culoare albă. O excepție de la completitudinea cu o batistă albă este cămașa bleu, pentru care ar trebui evitate nuanțele pale ale acestor tipuri de accesorii.

Textura cravatei ar trebui determinată de tipul de outfit pe care îl purtați, în funcție de gradul de formalitate al acestuia. În cazul în care alegeți un costum clasic, este de preferat alăturarea unei cravate din mătase sau satin. Contrar, pentru ținute casual, de zi, este recomandată adăugarea unui tip de cravată cu o consistență a materialului mai bogată, din tricot (bumbac/in  în anotimpul cald și lână în cel rece).

Batista de buzunar ar trebui să marcheze integralitatea ținutei, fără a fura însă cadrul central cromatic, deseori marcat de cravată. Așadar, pentru a creea un efect vizual plăcut, nu uitați să luați în considerare aspecte precum culoarea și textura accesoriilor atunci când alcătuiți o ținută.

Pocahontas outfit

Ținutele tip Pocahontas și-au făcut apariția în anii ’70 și au revenit în vogă începând cu toamna anului 2016. Acestea sunt preferabile în zilele călduroase deoarece implică purtarea unor articole vestimentare vaporoase. Atuul acestor ținute se regăsește în accesorizare, ce scoate din anonimat piesele vestimentare simpliste. Ca piesă de bază se recomandă o rochie sau cămașă supradimensionată albă, peste care se va construi apoi întreaga ținută. Accesorizarea se va face în nuanțe pământii, punându-se accent pe marcarea liniei brâului (prin curea sau brâu) și a frunții (prin bentiță sau eșarfă). Pentru finisarea un astfel de outfit se recomandă supraaccesorizarea și adăugarea elementelor lemnoase sau din piele.

Ilse Sock Sandal by Gucci

Gucci face iar furori în lumea modei, de această dată vorbim de acest model, Ilse Sock Sandal, care deși are aspect de sanda, modelul se încalță mai mult ca o cizmă. Piesa de încălțăminte este disponibilă în două lungimi: una până la jumătatea gambei, iar cealaltă peste genunchi. Avantajul acestui tip de încălțăminte este că șoseta poate fi îndepărtată, iar sandaua poate fi purtată de sine stătător. Prețul este și el la fel de șocant ca și modelul realizat, și anume $1,190. Pantofii fac parte din colecția primăvară-vară 2017 prezentată de Gucci în septembrie 2016 la Milan Fashion Week.

De la modern la ridicol

Știți trendul acela “distressed”? Este acela care pune un preț cel puțin de 2 ori mai mare pe un articol cel puțin de 2 ori mai distrus. Vedem tricouri și blugi rupți, măzgăliți, pătați la tot pasul. Însă cei de la Barneys New York s-au gândit să nu se plafoneze și să țintească către un produs de 5 ori mai distrus si de 5 ori mai scump și uite așa a apărut acest model Golden Goose, ce se găsește pe site-ul oficial la prețul de 2,300 de lei.

Topshop Clear Plastic Jeans

Celebrul brand vestimentar TOPSHOP tocmai a lansat un model de pantaloni integral transparenți. MOTO Clear Plastic Straight Leg Jeans pot fi achiziționați la prețul de $100. În luna martie a acestui an, compania a scos la vânzare modelul MOTO Clear Panel Mom Jeans ce avea doar porțiunea din zona genunchiului transparentă și costau $95. Aparent, acest model nu a adus brandului popularitatea dorită, așa că TOPSHOP a decis să producă pantaloni integral transparenți. În pozele de prezentare, modelele folosesc o pereche de pantaloni tip short pe sub celebrii pantaloni. Până în acest moment, atât materialul cât și designul au stârnit numai critici.

Bags & Clutches

Guillotine vă recomandă să vă reînoiți garderoba și să adăugați noi genți în diverse modele geometrice, din materiale rigide și pattern-uri originale. În materie de culori, anul acesta se poartă gențile argintii și aurii, în contrast cu ținutele all black, simple și lejere. Nici poșetele albastre sau bleumarin nu pot fi trecute cu vederea, acestea putând fi integrate în orice ținută, mai ales în alăturare cu imprimeuri multicolore.

Pentru fashionistele ce vor să atraga atenția, Guillotine vă îndrumă să optați pentru gențile în culori aprinse, cum ar fi : greenery( culoarea favorita a anului), galben, bordeux și violet.
Din punct de vedere al formei se poartă gențile shopper, care sunt perfecte atât pentru un outfit casual/smart casual, cât și pentru unul sport.

Dacă vorbim de modele, baby bag-urile, prezentate în acest sezon de Valentino și Versace, pot deveni cu ușurință centrul de interes al oricărei ținute. Acestea pot fi purtate cu rochii vaporoase din mătase, sandale cu platforma și accesorii cu împletituri. De asemenea, este recomandat să le purtați în bandulieră.
Poșetele din plasă ori din rafie sunt perfecte pentru plajă, însă noile trenduri arată că le putem purta și în oraș, în combinație cu jeanși boyfriend și topuri cu imprimeuri florale.
Rucsacurile de damă sunt un alt must-have al acestui sezon. Din piele naturală, versatile și practice, gențile tip rucsac au devenit un element foarte apreciat în garderoba femeilor moderne și pot face față chiar și celor mai elegante cerințe.

În ceea ce privește materialele, blana revine în forță cu un plus de eleganță pentru ținutele tale. Sezonul viitor nu te limita doar la haine de blană, ci optează și pentru genți de damă din blană, elegante, perfecte pentru o apariție sofisticată.
Așadar, nu uita că outfitul perfect are nevoie de o geantă pe măsură.

Modelele preferate de pantaloni din acest sezon

Deși la început erau tabu pentru femei, acum nu părăsesc nicio prezentare de fashion. Vorbim, bineînteles, de pantaloni. Aceștia pot fi integrați cu succes în orice ținută, de la stilul boho-chic la cel rock, de la business la romantic sau extravagant.

În 2017 la marile case de modă precum Dolce & Gabbana, Gucci, Brunello Cucinelli ori Nina Ricci întâlnim pantalonii capri. Aceștia au adesea talia înaltă, o croială liberă, sunt largi pe picior și vin în lungimi 7/8, ori până la gleznă. Guillotine recomandă să alegeți acest model de pantaloni în tonuri neutre, sau cu imprimeuri liniare, pe care îi puteți accesoriza cu orice fel de încălțăminte, de la converși la stiletto.

Pe lângă modelele clasice anul acesta designerii propun niște opțiuni de pantaloni absolut inovative. De exemplu Moschino recomandă pantalonii clasici cu despicaturi adânci, ori modelele foarte largi avand inserții decorative ingenioase, de obicei din paiete sau împletituri.

Pantalonii skinny nu parăsesc nici anul acesta topul în preferințele fashionistelor. În 2017 ei trebuie să fie din materiale lucioase sau din piele, cu o lungime de minim 2 cm deasupra gleznei, ori cu borduri rasucite, pe care se pot aplica diferite inserții în culori stridente. Lanvin propune să alegem pantaloni skinny cu talie înalta deoarece aceștia alungesc vizual silueta și îngustează vizibil zona taliei, conferind astfel un plus de eleganță. 

Tendintele anului 2017

Anul 2017 a venit cu necesitatea unei noi actualizări în garderoba feminină. Multe tendințe se vor păstra, însă multe au fost înlocuite de piesele vestimentare specifice acestui an. Designerii și criticii de modă de la Londra și Paris au interzis marile vedete în materie de trenduri ale anilor trecuți, înlocuindu-le cu ceva mult mai fresh. Acestea sunt schimbările ce ne așteaptă în acest an:

În anul 2017 se dorește evitarea purtarii pantofilor sport cu platformă, o piesă de rezistentă a anului 2015 în ceea ce privește încălțămintea street casual. În locul lor, au fost lansați saboții tip mules, care par să își întreacă în popularitate înaintașii. Acest tip de sabot a apărut la sfârșitul anului 2016, dar pare că ia amploare vertiginos în preferințele femeilor datorită comodității și versatilității sale. Aceștia pot fi purtați atât la ținute casual, cât și la cele elegante, sau office.

De asemenea, corsetele purtate pe post de top, foarte populare în 2016, sunt off season începând cu martie 2017. Acestea trebuie evitate începând cu sezonul de primăvară. Înlocuitorul acestei tendințe este o altă piesă vestimentară care a debutat ca articol de lenjerie, ca și în cazul corsetului. Este vorba, desigur, de ținutele satinate, precum halatele sau cămășile de noapte, care au devenit purtabile atât pentru ținutele de stradă, cât și pentru cele de gală.

Nici colierele tip choker nu ar trebui să mai apară în ținuta voastră. Chockerele reprezentau una dintre cele mai disputate accesorii vestimentare, fiind urâte sau apreciate, cert e că nu îți puteau fi indiferente. Noi ne bucurăm că moda acestora s-a încheiat oficial și că locul acestora în tendințe este luat de lănțișoarele subțiri și lungi.

 

Dresurile plasa (Fishnet stockings)

Dresurile plasă au fost propuse spre revenirea în trend de către marii designeri încă din anul 2015, însă abia în toamna anului 2016 au fost adoptați în moda de stradă. Deși a trecut jumătate de an de la propulsarea acestora în tendințe, încă nu reușesc să fie purtați în mod corespunzător.

Cum să îi purtăm:
1. În combinație cu blugi rupți. Aceasta este cea mai populară combinație ce implică dresuri de acest tip.
2. În ținute all black. Păstrează eleganța unui ciorap normal și aduce un aer fresh ținutei.

Cum să NU îi purtăm:
3. Pe post de continuare pe abdomen a blugilor. Este combinația cea mai dezastruoasă pentru acest tip de dresuri conform criticilor de modă. Acest tip de look trebuie EVITAT obligatoriu deoarece este dizgrațios și inestetic.
4. Purtarea la vedere a peste 50% din suprafața ciorapului. Ștrampii plasă purtați pe post de dresuri redau un aspect ieftin și vulgar, conform marilor case de modă.

Lungimea potrivita pentru pantaloni

Pentru femei e usor, noi putem purta cu ușurință orice lungime de pantalon într-un context corect. În schimb, pentru bărbați e mai greu, deoarece pentru pantalonii clasici există o anumită măsură standard care trebuie purtată pentru o ținută perfectă.

Cei mai mulți bărbați ar adopta cu ușurință lungimea numărul 2, considerând-o ca fiind corectă. Aceasta însă, este valabilă pentru pantalonii clasici, doar pentru femei. În cazul bărbaților, este o lungime potrivită pentru pantalonii tip chinos, care ar putea fi ușor confundați cu cei clasici, însă aceștia nu necesită dungă mediană și sunt fabricați din materiale precum bumbacul sau tercotul.

Al treilea exemplu este imaginea pantalonilor de costum din anii 90. După cum bine știm, a trecut un sfert de veac de atunci, deci dacă nu ești un fanatic al vremurilor respective, astfel de ținute nu își au locul în garderoba ta.

În concluzie, singura lungime de pantalon clasic acceptabilă pentru un bărbat este primul exemplu. Pantalonul nu trebuie sa lase pielea să se vadă, dar nici să facă anumite cute frontale, semn că ar fi prea mari.

Pantofi sport la tinutele casual sau smart casual

Cea mai importantă punte a unei ținute este cea dintre pantaloni și încălțăminte. Dacă acestea două nu își pot găsi un numitor comun, ținuta este ruinată. Din vara anului 2015, fashion bloggerii încearcă să popularizeze asocierea unui pantalon elegant cu o pereche de încălțări sport. În Romania, acest trend este încă la începuturi și este mult mai popular în rândul bărbaților decât în street wear-ul feminin.

Pentru a obține un look fresh și urban folosind o pereche de pantaloni eleganți, alege pantofi sport unisex, de obicei aceștia sunt clasici și foarte versatili. La capitolul acesta, Adidas întrece brandurile concurente, având o gamă largă de încălțări potrivite pentru orice ținută. Cu toții putem recunoaște modelele unisex începând cu iconicii Superstar (lansați în 1969) sau Gazelle (lansați în 1991), până la modele mai noi precum Yeezy (lansați în 2016).

Asocierea cu o preche de jeanși este lipsită de riscul discrepanței în ținută, însă, pe măsură ce gradul de eleganță al pantalonilor crește și acest risc crește. Pantofii sport pot fi asociați cu Pantaloni Chino alături de orice fel de top și o geacă de blugi, piele, velur, sau piele întoarsă. Recomandăm ca la purtarea acestui tip de pantaloni la o ținută cu tente urbane, să suflecați tivul pantalonului. În cazul în care optați pentru pantaloni de stofă, se va opta pentru un top gros, fie el tricou, maletă sau pulover și niciodată pentru o bluză sau tricou cu guler.

Cum sa asortam culorile

Cele mai multe persoane, deși reușesc să își aleagă corect piesele vestimentare, au probleme în combinarea culorilor articolelor în cadrul unei ținute. Tocmai de aceea ne-am gândit să oferim un mic ghid de îmbinare a culorilor.

  1. Negrul. Cele mai multe persoane consideră că negrul este o culoare care poate fi asortată la orice, însă acest lucru este foarte greșit. Negrul arată bine doar în combinații cu alb, gri, sau culori pastel. Este interzisă alăturarea negrului la culori puternice, precum cele neon, sau cele foarte inchise precum albastru, verde, sau maro.
  2. Albul este mai puțin riscant. În funcție de tipul ținutei pe care vrei să o adopți, poți folosi diverse nuanțe combinate cu alb. Pentru o ținută casual, poți opta pentru o combinație între alb nisipiu și maro. De asemenea, stilul casual permite orice adaptare de alb la nuanțe pastel. Dacă vrei să compui o ținută business, va trebui să te indrepți spre culori tari, negru, gri închis, albastru marin sau electric, verde sau roșu aprins. Este interzisă îmbinarea albului cu galbenul.
  3. Griul arată bine în preajma culorilor clasice, alb sau negru, dar și alături de maro sau albastru. Orice altă culoare nu are voie să fie alăturată unei nuanțe de gri.
  4. Roșul se regăsește cel mai estetic în combinație cu alb sau negru, însă poate fi mixat si cu vișiniu. Este interzisă îmbinarea roșului cu auriul, albastrul, sau galbenul.
  5. Albastrul poate fi adaptat la culori precum maro sau gri. Este interzisă alăturarea lângă alte nuanțe puternice, precum verde, galben, roșu sau portocaliu.

 Guillotine recomandă compunerea ținutelor folosind regula celor 3 culori. Este important de menționat faptul că albul și negrul nu sunt culori, deci alăturarea acestor nuanțe la o ținută compusă din 3 culori, va păstra numărul de culori.